În cadrul
Proiectului educaţional încheiat între Şcoala Gimnazială Nr.1 Dângeni cu Biblioteca
Comunală Dângeni, Şcoala Primară Hulub şi Parohia Sfântul Dumitru din Hulub, în
săptămâna 11-20 martie, zilele anterioare datei de 17 martie, s-au desfăşurat activităţi, în şcoli, bibliotecă şi biserică
dedicate scriitorului, Demostene Botez, cu prilejul împlinirii a patru decenii de la
trecerea în lumea nemuririi.
Proiectul a urmărit următoarele obiective:
-cunoaştere de câtre elevi a vieţii şi opere scritorului
Demostene Botez;
- înţelegerea
mesajului didactic transmis în literatura pentru copii;
- descoperirea locurilor natale descrise în opera
scriitorului;
- trezirea sentimentelor emoţionale la observarea şi
cunoaşterea locurilor vizitate;
- formarea
sentimentelor de preţuire şi recunoştinţă pentru personalităţile culturii
locale;
- evidenţierea unui viitor punct turistic din localitatea
noastră.
Născut în satul Hulub, astăzi Comuna Dângeni, la 2 iulie
1893, cum arată înscrisurile în Registrul matricol din şcoala locală, al
cincilea copil al preotului satului, Anghel Botez şi al Ecaterinei, urmează clasa
I-a şi a-II-a în satul Hulub; clasa a-III-a la Şcoala Marchian din Botoşani,
apoi în Iaşi clasa a-IV-a, la Institutul particular al profesorului Culuanu,
Liceul Internat unde descoperă înclinaţii pentru scris, o perioadă preliterară,
în care învaţă temele şcolii elementare pentru poezie, şi Facultatea de Drept.
Lăsând în literatura naţională, ca nimeni altul descrierea filozofiei
şi muncii istovitoare a ţăranului din satul natal, aducem recunoştinţa noastră,
cei care astăzi trăim în aceste locuri şi avem privilegiu de a vedea casa în
care a crescut şi copilărit Demostene Botez.
Talentul său pentru scris, îl face remarcat din adolescenţă,
cu primele poezii publicate în 1911 în revista ,,Arhiva”, ,,Flacăra”,
,,Convorbiri literare”, ,,Viaţa românească” cu care va avea o colaborare
permanentă, legând prietenii cu Păstorel
şi Ionel Teodoreanu, Garabet Ibrăileanu, mentorul literar care i-a prefaţat
placheta de debut editorial, la primul volum de poezii, ,,Munţii” apărut în 1918.
Demostene Botez,
în cei şase decenii şi jumătate de activitate literară, scrie volume de poezii,
romane, nuvele, literatură pentru copii, face traduceri, publică la diferite reviste
şi ziare.
Pentru activitatea
literară din 1963 devine Membru corespondent al Academiei Române, iar în
perioada 1964-1965 este ales Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Activitatea a
debutat pe data de 11 martie la Şcoala
Gimnazială Nr. 1 Dîngeni
prin prezentarea
Proiectului educaţional (argument, obiective, activităţi, resurse, coordonatori
şi realizatori de proiect, parteneri, popularizare, metode şi strategii,
evaluare, calendarul de desfăşurare etc.), în prezenţa elevilor din satele
Dângeni, Hulub, Strahotin, Gulioaia şi a
cadrelor didactice.
Despre ,,Primii
ani de elev a lui Demostene Botez la Şcoala Hulub”, folosind documente de
arhivă, a vorbit profesorul Andrei Constantin, coordonatorul Parteneriatului.
Au recitat din
poeziile lui Demostene Botez, ,,Îndemn”, ,,Poem pedagogic”, ,,Nostalgie”, ,,De
Paşte”, ,,Deznădejde”, ,,Pământ”, ,,De ce-s bolnavi copacii” etc. elevele:
Bobişteanu Sorina, Huzum Bianca, Mihai Andrei, Popovici Irina, Groza Sebastian,
Prodan Cătălina, Hanus Ana.
S-au citit de către
coordonatorul Proiectului enunţuri cu caracter de maxime din publicistica
scriitorului. Cu acest prilej au fost proiectate imagini din Satul Hulub, casa
în care a crescut şi copilărit scriitorul şi videoclipuri pe versurile
poetului, «Floarea soarelui» şi «Rănitul dintre linii».
Activitatea
literară a fost prezentată marţi 12 martie la Biblioteca Comunală de
bibliotecara Popa Claudia, care s-a referit la volumele de versuri, nuvele,
romane, jurnalism etc. structurate pe cele trei perioade ale activităţii
literare: 1911-1913; perioada dintre cele două războaie mondiale şi cea
postbelică.
Elevii au avut prilejul să vadă pentru prima dată volume de
poezii în ediţii vechi, câteva numere din revista ,,Viaţa Românească” a cărui
director a fost în perioada 1964-1973, şi
un număr din ziarul ,,Cronica” cu un articol ale lui Demostene Botez.
A recitat din poeziile lui Demostene Botez, elevele Huzm
Bianca şi Bobişteanu Sorina. Au fost prezenţi elevi şi cititori.
La Şcoala Primară
Hulub, satul unde s-a născut Demostene Botez în data de 13 martie, responsabila
de structură, doamna profesor pentru învăţământul primar, Clement Stela, a
vorbit despre ,,Literatura pentru copii în opera lui Demostene Botez”; elevii
au prezentat un program integrat în tema, ,,Ora de lectură”. S-a recitat
şi citit: ,,Toamna”, ,,Miaunica”, ,,Povestea mărgicăi” (,,Satul furnicilor”, ,,Despărţirea”,
,,La mărgica acasă”), ,,Piciul şi Gheorghiţă” etc.
Au fost proietate imagini din literatura pentru copii, din
satul Hulub şi videoclipuri.
Activitatea a
continuat pe 14 martie. Elevii de la Şcoala Hulub au depus flori la
mormântul tatălui scriitorului, preotul Anghel Botez de lângă biserica pe care a
ctitorit-o, după ce în prealabil tot ei au făcut curat. Au participat elevi,
cadre didactice şi părintele paroh, Ionuţ.
Pentru a marca acest eveniment, joi 15 martie, elevele Jolteag Roxana şi Baltaru Crisima din
clasa a-VIII-a de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Dângeni au realizat o diplomă
omagială, dedicată împlinirii a patru decenii de la trecerea lui Demostene
Botez în lumina umbrelor.
Duminică 17 martie , ziua morţii scriitorului, în Biserica
Sfântul Mihai din Hulub, părintele paroh, Ionuţ Hagiu a vorbit celor prezenţi
despre Demostene Botez şi părinţii săi, preotul Anghel şi Ecaterina Botez.
Activitatea Parteneriatului s-a finalizat prin realizarea la
Şcoala Dângeni şi Şcoala Hulub a două panouri cu fotografii din timpul
activităţii.
Întreaga
activitate va fi diseminată în săptămâna ,,Vreau să ştiu mai multe, vreau să
fiu mai bun”.
Profesor Constantin Andrei, coordonatorul proiectului.