joi, 24 ianuarie 2013

Incursiune în trecut, de Ziua Unirii

Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani a fost în fierbere astăzi! Ziua Unirii a fost marcată de toată lumea, cadre didactice și elevi, în funcție de vârstă și posibilități. Micii școlari ai claselor pregătitoare C și D, împreună cu învățătoarele Acsente Simona și Ostafe Maria, au confecționat stegulețe, după care au vizitat Muzeul Județean de Istorie Botoșani - demers numit „Vizită în trecut”. Cu această ocazie au aflat, printre altele, ce înseamnă „unire”, cine a înfăptuit-o și de unde vine expresia „prins cu ocaua mică” (expresie care, au convenit cu toții, nu li se va potrivi niciodată!).
Mica incursiune în trecut i-a încântat foarte mult, mai ales că, pe lângă vase vechi și machete, băieții au văzut săbii, puști și pistoale (cam dezamăgiți că nu pot să le și cumpere!), în vreme ce domnișoarele au admirat mici bijuterii și „accesolii”, încercând să-și imagineze felul în care erau purtate odinioară, cu eleganță, de frumoasele doamne. Și-au dorit să crească mai repede... Cu ochișorii mari spre trecut, copiii au visat viitorul.

joi, 17 ianuarie 2013

Concursul „Mărţişorul în Moldova”

Competiţia se adresează elevilor şi cadrelor didactice din ţară, indiferent de disciplina predată, care au preocupări legate de educaţie artistică, tehnologică, precum şi de păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor locale în contextul globalizării. Concursul se va desfăşura pe secţiuni şi categorii de vârstă, astfel: A. Şnururi tradiţionale de mărţişoare confecţionate prin diferite tehnici B. Mărţişoare tradiţionale confecţionate prin diferite tehnici şi materiale C. Referate ale elevilor având ca tematică generală: Mărţişorul din Moldova
Condiţii de participare: Toate lucrările, indiferent de secţiune, vor fi însoţite de formularul de înscriere completat de către cadrul didactic îndrumător. Plicul cu lucrări trebuie să cuprindă: lucrările elevilor sau preşcolarilor, fişa de participare completată,
Perioadă înscriere: 16.01.2013 - 16.02.2013
Perioadă desfăşurare: 16.01.2013 - 29.03.2013
Organizator: Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" Iaşi.
Pentru toate secţiunile se vor acorda premii şi menţiuni pe nivele de studii, în proporţia de 25% din numărul total al participanţilor, conform Regulamentului General de Organizare a Concursurilor Şcolare.

duminică, 6 ianuarie 2013

Concursul „Porni Luceafărul”, la a VII-a ediţie

Sursă foto: http://mihaicatruna.blogspot.ro/2012_02_01_archive.html

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botosani, Scoala Gimnazială Nr.7 Botosani, organizeazǎ Concursul Naţional de Artǎ Plasticǎ ,,PORNI LUCEAFARUL…”, Editia a VII-a.
Perioadă înscriere: 01.12.2012 - 15.01.2013
Perioadă desfăşurare: 15.01.2013 - 10.02.2013
TEMA CONCURSULUI „PORNI LUCEAFARUL...” – picturi care sǎ ilustreze lirica eminesciană.
Tematica este obligatorie. Lucrǎrile pot fi executate în tehnici diferite (acuarele, creioane colorate,tempera), pe coli A4 (210/297mm)
Fiecare lucrare va avea etichetat pe faţa sa, datele personale (nume, prenume, clasa, şcoala, localitatea, judetul, îndrumătorul,).Se trimit câte două lucrări pe clasă.
Lucrǎrile vor fi expuse la Şcoala Gimnazială Nr.7 Botoşani. Toţi participanţii vor primi premii şi diplome de participare. Lucrǎrile vor fi expediate pânǎ la data de 10 ianuarie 2013 (data poştei), pe adresa : Orǎşanu Daniela, Şcoala Gimnazială Nr.7 , Str. Vârnav Nr. 7   Botoşani, cod. 710078, cu mentiunea: Concursul de desene ,, PORNI LUCEAFARUL…”. Lucrările primite după această dată nu vor participa la jurizare. Taxa de participare este de 5 lei (pentru diploma si corespondenta).
Lucrǎrile nu se înapoiazǎ.
Persoane de contact: profesor Daniela Orǎşanu, tel.0740303544, mail:daniela_orasanu@yahoo.com , profesor Amelia Corneanu, tel.0743022978, mail:amy30_bt@yahoo.com
Fişa de înscriere va fi decupată şi lipită pe spatele lucrării.