sâmbătă, 10 septembrie 2011

Premii canadiene pentru Clubul de haiku de la Şcoala nr. 8 Botoşani

Recent, s-a desfăşurat în Canada Concursul internaţional din Vancouver Cherry Blossom Festival (Festivalul Florii de Cireş din Vancouver). Pentru haiku-urile trimise au fost recompensaţi cu „Honorable Mention/Sakura Award”, la secţiunile „International” şi „Youth”, poetul Cezar-Florin Ciobîcă, profesor la Şcoala nr. 8 Botoşani (kukai in orchard/a cherry petal settles/as kireji, în traducere: kukai (concurs de haiku) în livadă/o petală de cireş/în cezură) şi trei elevi ai Clubului de haiku pe care îl îndrumă la aceeaşi şcoală: Andra-Ioana Andronic, în vârstă de 13 ani (breath of wind/cherry blossoms filling/the hopscotch - adiere de vânt/ florile de cireş umplu/şotronul); Vlad-Sergiu Ciobîcă, 11 ani (frosty days/in my mother’s diary/a cherry blossom - zile geroase/în jurnalul mamei/ o floare de cireş şi gloomy day/only the cherry tree in blossom/brightens the garden - zi înnorată/doar cireşul în floare/luminează grădina) şi Cristina Ailoaei, 13 ani (gust of wind/the naked doll dressed/by cherry blossoms - rafală de vânt/florile de cireş îmbracă/păpuşa goală).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu