duminică, 13 noiembrie 2011

Satul natal, temă pentru creaţii literare premiate la Broscăuţi


* aceeaşi localitate a găzduit şi un proces literar, în care au fost „inculpaţi” alcoolul, tutunul şi cafeaua *
Pe 13 noiembrie 2011, elevii Şcolii „Dimitrie  Pompeiu” din comuna Broscăuţi, judeţul Botoşani, au fost gazde pentru elevi ai Şcolii Borzeşti, din comuna Ungureni, într-o primă activitate din cadrul  Proiectului „Sate pe Jijia de sus: Broscăuţi-Borzeşti” - ce se va derula în actualul an şcolar. Elevii celor două şcoli au fost competitori într-un concurs de creaţie literară, cu tema „Satul natal”, ulterior prinzând viaţă şi procesul literar intitulat „Vinovaţi sau nevinovaţi?”, în care erau vizaţi „Alcoolul, Tutunul şi Cafeaua”. „Apărători” şi „acuzatori” au fost elevii clasei a VI-a B, îndrumaţi de profesor Apostol Iuliana – Andreea.
Juriul format din profesor Mihai Mihaela (directorul şcolii), profesor Apostol Iuliana – Andreea (coordonatorul proiectului), profesor Apostol Alexandru şi profesor Enacache Maria (parteneri ai proiectului), a premiat cele mai frumoase creaţii literare.
Şurubaru Oana (Şcoala Borzeşti) şi Racu Mădălina  (Şcoala „Dimitrie  Pompeiu” Broscăuţi) au fost recompensate cu premiul I. A doua poziţie a podiumului a fost ocupată de Vacniuc Bianca – Elena (Borzeşti) şi Ibănişteanu Roxana (Broscăuţi), premiul al III-lea revenind elevelor Sîrghi Simona – Maria(Borzeşti) şi Avădănesei Ioana (Broscăuţi). Juriul a acordat şi numeroase menţiuni, pentru Bursuc Alexandra – Georgiana şi Şurubariu Loredana – Georgiana (Şcoala Borzeşti), precum şi pentru Zamosteanu Diana, Saveliev Gabriel – Iustinian, Ohaci Alina, Dănilă Ana – Maria, Grădinariu Gianina şi Panţiru Maria – Magdalena (Şcoala „Dimitrie  Pompeiu” Broscăuţi).
„Activitatea a fost una captivantă,  elevii demonstrând că au talent în realizarea creaţiilor literare şi dovedind, totodată, implicare în buna desfăşurare a întâlnirii”, declară profesor Apostol Iuliana – Andreea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu