sâmbătă, 26 martie 2011

Botoşăneni pe stadioane din Grecia Antică

Alte activităţi ale Proiectului Comenius au vizat experimente ştiinţifice, precum şi videoconferinţe cu cei rămaşi în ţară.
În această lună, timp de cinci zile, în localitatea grecească Patras din Peninsula Peloponez s-a petrecut penultima reuniune din cadrul Proiectului Comenius „Young-Bridges For The Future” - la care au fost prezente echipe formate din elevi şi cadre didactice din România şi alte ţări. Din partea României a participat o echipă a Şcolii 6 Botoşani, alcătuită din profesorul Alina Păduraru - coordonatorul european al proiectului, profesorii Elena Irimescu şi Simion Abel-Fănică (directorul şcolii) - membri ai echipei de proiect, precum şi elevii Olivia Negură şi Sabin Hrişcă - din clasa a VIII-a.
În cadrul reuniunii, participanţii au avut ocazia să socializeze, să creeze legături - veritabile punţi între ţări - în rezonanţă cu titlul proiectului: „Tinerii - Punţi către viitor”.
Un deosebit interes au stârnit întrecerile sportive de pe stadionul antic din Olympia. Câştigătorii au fost încununaţi cu coroane de lauri, ca în antichitate, fiind pusă în valoare mişcarea, sportul în general.
Registrul activităţilor a devenit de culoare „verde” atunci când tinerii au plantat pomi în curtea şcolii - gazdă, unul dintre obiectivele proiectului fiind educarea tinerei generaţii întru păstrarea şi îngrijirea mediului înconjurător.
Inedite, în spaţiul reuniunii de proiect, au fost şi videoconferinţele elevilor şi profesorilor ajunşi în Grecia cu membrii echipei de proiect rămaşi în ţară.
„Pe toată perioada şederii noastre pe pământ elen am fost primiţi cu căldură. Cei care au beneficiat din plin de acest aspect au fost elevii care au fost cazaţi în familiile unor colegi de vârstă apropiată, luând astfel contact cu modul de viaţă, tradiţiile şi obiceiurile din Peninsula grecească Peloponez”, declară profesor Simion Abel Fănică, directorul Şcolii 6.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu