joi, 31 martie 2011

Expozitie la Casa Corpului Didactic Botosani

În debutul primăverii, CCD Botoşani a găzduit vernisajul expoziţiei de pictură intitulată “Cu paşi prin timp”. Autorii lucrărilor sunt elevii ai Şcolii nr. 6, 11, 13, 8, ai Grupului şcolar de Industrie Uşoară Botoşani şi ai Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”. Majoritatea lucrărilor reprezintă flori şi fluturi fiind, practic, buchete oferite mamei sau învăţătoarei de ziua ei. Tehnicile de lucru sunt extrem de variate: pictură pe pânză în acrilic sau ulei, grafică, lucrări tradiţionale de pictură în acuarele, felicitări realizate din deşeuri sau în tehnica colajului.
Proiectul urmăreşte să popularizeze importanţa păstrării tradiţiei Mărţisorului, dar şi stimularea creativităţii artistice plastice şi a imaginaţiei. „Consider că această expoziţie, aflată la a doua ediţie, oferă atât elevilor cât şi cadrelor didactice un schimb de experienţă interdisciplinar”, precizează profesor Alina Păduraru, implicată în proiect alături de profesorii Florica Enea, Alina Gavril, Violeta Teslic, Alexandra Neamţu şi Anca Ghiorghiţă. Următoarea expoziţie va fi realizată cu ocazia Sărbătorilor de Paşte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu