duminică, 5 iunie 2011

Daruri, spectacole şi concursuri pentru copiii de la “Neuropsihiatrie”

Singurele cuvinte care sunt importante de „1 iunie” - zi cu conotatie speciala – sunt copilaria, inocenta, bucuria, veselia, jocul, rasul. Toate aceste cuvinte s-au reflectat in personajele de poveste interpretate de copiii internati in Compartimentul de psihiatrie si neurologie pediatrica intr-un inedit program artistic, de „Ziua lor”. Ei au fost fluturi, zine, vrajitoare, paji, clovni. „Spectacolul de poezie, cantece si jocuri pregătit de educatoare face parte din amplul program de intervenţie psihopedagogica pentru copiii cu probleme emotionale sau comportamentale. Copiii au transmis emotia lor spectatorilor (personal medical, parinti, reprezentanti ai DGASPC Botosani), confirmand faptul ca au nevoie de mai mult decat un pat de spital!”, sustine dr. Laura Jijie, şef al compartimentului. 
 Cei 25 copii intre 4 si 15 ani au fost rasplatiti cu dulciuri, jocuri, baloane si pachete oferite de reprezentantii Crucii Rosii. Pe parcursul zilei a fost organizat si un concurs de desene si s-au desfasurat activitati sportive. De asemenea, prin bunavointa celor de la Teatrul „Vasilache, 15 copii au intrat, pentru prima data, in lumea magica a teatrului de papusi, fiind invitati la spectacolul „Motanul încălţat”. Transportul a fost asigurat de firma de transport local „Bus”. „Multumim tuturor celor cu suflet mare care au facut din aceasta zi una cu adevarat speciala. Cu siguranta, copiii vor pastra amintiri frumoase legate de 1 iunie, cand s-au simtit valorizati si fericiti!”, incheie dr. Laura Jijie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu